Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările

marți, 28 aprilie 2009

Manastirea Sihla






Mănăstirea Sihla, este o mănăstire ortodoxă din sec. XVIII-XIX.

Mănăstirea Sihla se află la aproximativ 10 kilometri de Mănăstirea Sihăstria. Se află într-o zonă stâncoasă, iar în apropiere de mănăstire se află peştera în care - în secolul al XVII-lea - a trăit Cuvioasa Teodora, cea care va fi cunoscută în Ortodoxie drept Sfânta Teodora de la Sihla.

luni, 27 aprilie 2009

Manastirea Secu





Între oraşul Târgu Neamţ şi pitoreasca comună Pipirig, la poalele muntelui Vasan, se află una dintre cele mai frumoase asezăminte monahale ale judeţului Neamţ, Mănăstirea Secu.

Astfel, la o distanta de 4 km de soseaua Targu Neamt Pipirig, in linistea fermecatoare a poienilor, in vecinatatea Parului Secu, se vede Manastirea Secu, asezata la poalele Muntelui Vasan, avand Această mănăstire seamănă cu o cetate medievală, cu ziduri groase şi turnuri de apărare.

Această mănăstire are un muzeu ce merită văzut datorită valorilor inestimabile ce se află acolo.

Manastirea Petru Voda










Mănăstirea de călugări, Petru Vodă se află în judeţul Neamţ.
Mănăstirea este realizată în influenţe de stil medieval. Acolo se ajunge uşor de la Poiana Teiului spre Târgu Neamţ, spre satul ce poartă acelaşi nume cu mănăstirea: Petru Vodă.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Viaţa pe Pământ

Noi ne naştem din voinţa Domnului.

Dumnezeu la naştere, ne prevede tuturor o soartă, un scop al vieţii noastre.

Ne naştem cu credinţa.

Dacă ne îndepărtam de Dumnezeu, înseamnă că ne îndepărtăm de soarta noastră.

În momentele grele ale vieţii , ne rugăm la Dumnezeu, chiar dacă nu am mai făcut-o de mult timp.

Sunt momente când ne simţim singuri, fără sansă , fără nici o perspectivă, dar El este alături de noi, ne îndrumă paşii.

Dacă vrem ceva şi nu se întâmplă, poate aşa a vrut Dumnezeu, pentru a oferi altceva, mai bun! Ceva ce poate ne este sortit!

Dacă suferim , poate este ca să vedem unde ne pot duce păcatele, căci fiecare om păcătuieşte în felul său… Nimeni de pe pământ nu este fără de păcat!

Viaţa noastră are un scop. Chiar dacă noi nu credem în Dumnezeu, El este alături de noi şi ne îndrumă, ne ocroteşte!

Chiar dacă prietenii te-au părăsit, El este alături de tine, necondiţionat!

Dumnezeu este mereu cu noi!