Mănăstirea Sihla, este o mănăstire ortodoxă din sec. XVIII-XIX.
Mănăstirea Sihla se află la aproximativ 10 kilometri de Mănăstirea Sihăstria. Se află într-o zonă stâncoasă, iar în apropiere de mănăstire se află peştera în care - în secolul al XVII-lea - a trăit Cuvioasa Teodora, cea care va fi cunoscută în Ortodoxie drept Sfânta Teodora de la Sihla.marți, 28 aprilie 2009
Manastirea Sihla
luni, 27 aprilie 2009
Pestera Sfanta Teodora
În apropierea Mănăstirii Sihla, pe un drum prin pădure, se află peştera în care - în secolul al XVII-lea - a trăit Cuvioasa Teodora.
Pe lângă mirificul peisaj , peştera oferă tot ce-şi poate dori să vadă un călător şi cunoscător al istoriei religiilor.
Manastirea Secu
Între oraşul Târgu Neamţ şi pitoreasca comună Pipirig, la poalele muntelui Vasan, se află una dintre cele mai frumoase asezăminte monahale ale judeţului Neamţ, Mănăstirea Secu.
Astfel, la o distanta de 4 km de soseaua Targu Neamt Pipirig, in linistea fermecatoare a poienilor, in vecinatatea Parului Secu, se vede Manastirea Secu, asezata la poalele Muntelui Vasan, avand Această mănăstire seamănă cu o cetate medievală, cu ziduri groase şi turnuri de apărare.
Această mănăstire are un muzeu ce merită văzut datorită valorilor inestimabile ce se află acolo.
Manastirea Petru Voda
Mănăstirea de călugări, Petru Vodă se află în judeţul Neamţ.
Mănăstirea este realizată în influenţe de stil medieval. Acolo se ajunge uşor de la Poiana Teiului spre Târgu Neamţ, spre satul ce poartă acelaşi nume cu mănăstirea: Petru Vodă.
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Rugaciunea Tatal Nostru
Tatăl nostru,
Care eşti în ceruri,
Sfinţească-se numele Tău,
Vie împărăţia Ta,
Facă-se voia Ta,
Precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşelile noastre,
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia,
Puterea şi mărirea,
A Tatălui
Şi a Fiului
Şi a Sfântului Duh,
Acum şi pururea
Şi în vecii vecilor.
Amin.